Cutie pentru Rafael

astazi e o zi ca toate celelalte . dimineata incepe cu o cafea aromata, continua cu o lectura in soare, si apoi cu bataia jucausa dintre un motan nastrusnic si cuprins de inversunare si o mana invelita pana deasupra degetelor intr-un material moale si verde. miroase proaspat, a curat, si a asternut, si a odihna. yakir isi deschide ochii in doua farfurii de portelan de cea mai frumoasa culoare. scurgerile de nuante din privirea sa sunt lasate parca la intamplare, inmuiate in necunoscut, prelinse din deliciul unui tablou cu papadii. ceea ce ma face insa sa il culeg din atmosfera ploioasa de dincolo de adapostul terasei , intrerupandu-l astel dintr-un joc de dragoste cu movul petuniilor e contrastul lui cu lumea aceasta. yakir e mic, dar trupul lui e lung, conturul sau sters si delicat, parca e desenat cu o ata. e cu toate acestea destul de usor de sesizat. imi place foarte mult sa il asortez cu cafeaua mea de dimineata. nu stiu, poate culoarea lui portocalie,asa,ca o frunza pricajita de toamna, expresia grava si aspra, imbibata efectiv in delicatul tipic felinelor ,si zborul lui continuu prin iarba, fluxul acela de adrenalina, dragostea pentru bucata aceea de pamant,pentru aer,pentru viata- toate un manunchi de evenimente meticulos impaturit care pentru mine sunt imaginea perfecta si ansamblul desavarsit pentru redarea aburului de cafea. si apoi, ce mai, e dragoste. peste tot. atunci cand imi plimb varful degetului pe forma coloanei lui vertebrale, descifrand linia ce-i sustine micuta existenta, atunci cand il fac atent, umflandu-mi obrajii si mimand din buze un sarut pentru ca el sa se apropie neastamparat si sa isi lipeasca boticul umed si rece de barba mea, atunci cand ciresele din copac se decid sa il sperie si el fuge galopand spre ascunzatoarea din bratele mele, atunci cand el toarce tolanit cu burta in sus si isi aseaza labutele pe pomentii obrajilor mei scrutandu-ma intens, poate pentru o fisura, poate pentru un angajament, poate doar pentru culoarea ochilor, sau poate doar pentru o amintire. pana la urma, pentru mine nu e important ca motanul meu yakir sa depaseasca limitele normalitii, nici nu il ingradesc, si nici nu il constrang sa ma iubeasca. tot ce e frumos pentru mine, si ceea ce ma ajuta sa ma identific in traire , e de fapt momentul in care , poate, yakir nu va mai fii cu mine- dar va avea, macar o data farfuriile lui stravezii imprimate in imaginea detaliului profund ce il cauta in chipul meu.