numai pentru cei ce înțeleg

Sunt singura desi esti in preajma mea. simt prezenta ta in pieptul meu si rasuflul tau pe crestetul meu.tremur si pielea mea e rece.trupul meu e electrizat numai prin faptul ca stai in preajma mea. Indraznesc doar sa ma gandesc la atingerea ta, la un gest infim din partea ta, si sprancenele mele se unesc intr-o forma de nedeslusit ascunzand trauma si puterea unui gand ce ma zdruncina complet. Drog. Stau intinsa pe o parte si privesc pe geamul pe care se scurg acum broboadele de sudoare ale ploii. Nu port nimic pe mine, doar asternutul alb, imbibat in parfumul tau. Stiu ca esti in spatele meu, aud cum respiri, simt cum caldura pe care o emani se izbeste de trupul meu care e deschis, deschis complet, gol pentru tine, gol pentru tot ce ai de oferit.
Iti ascunzi jumatate din chipul tau de inger in perna. Perna alba cu multe cute si pliuri in care visezi cum te plimbi cu capul in jos , pe cearsafurile de pe cer si visezi buze trandafirii si carnoase sau alunite de ciocolata pe piele diafana.
E acel spasm, acea pudoare, acea constrangere puternica, acea fermecatoare stare de nerabadare. Vreau sa te sarut , sa te imbratisez, sa te strang la piept, poate, doar poate, e pentru ultima data. Dar e ceva nedeslusit, magic in felul in care drenezi aceste sentimente, in felul in care ramai blocat in timp, intre momentul atingerii si marea de filme care te ajunge din spate. Am ezitat un moment, iar apoi varful degetului mei s-a prelins incet pe bratul tau frumos sculptat. Marea, marea canta pentru mine. Secvente din flime vechi, foi galbene, memorii pentru eternitate. Aici te pastrez. Si merg inapoi, calatoresc in timp, imi amintesc cum mai drevreme, dar totusi parca acum un mileniu , te intalneam in barul inghesuit si primitor. Nu te cunosteam, nu ma cunosti. Te-ai oferit sa imi cumperi o bautura. O replica atat de uzuala, de ponosita care in mintea oricarui cunoscator e o plancarda imensa pe care scrie ca iti doresti o noapte de sex nebun si nimic mai mult. Nu am vorbit mult. Mie nu imi place sa vorbesc. Dar faptul acesta este si ceea ce e oarecum intrigant pentru tine. Te-am vazut cum ma priveai. Nu te asteptai sa reusesti sa ma aduci aici, nici eu nu ma asteptam. Dar vina iti revine, vina e a ta si a chipului tau, a mersului tau sigur si apasat, a nebuniei tale virile. Tu nu ma cunosti, si nu stii ce mult iubesc eu un paradox preumblator. Esti usor de citit pentru mine,tocmai pentru ca te stradui sa te ascunzi. E hilar acum cum ma gandesc ca-mi esti necunoscut.
Pluoverul tau verde deschis si jacheta din piele neagra care acum sunt trantite dizgratios pe parchetul aparamentului meu au fost primele detalii pe care le-am remarcat la tine. Prima secunda, prima imagine, primul fragment. Nici macar nu ti-am privit chipul, pe care acum il sorb din memorii, in fiecare secunda. Mi-e insa prea teama sa te trezesc. Ai zambit in cele din urma cand mi-am ridicat privirea de la pluoverul tau. Ti s-a parut probabil ciudat, probabil senil, dar ai zambit. Am baut vodka. Tu bere. Dupa cateva pahare am inceput sa ma destind, sa intru in personajul de tipa simpatica disponibila si suficient de deschisa la minte ca sa accepte o aventura de o noapte .Asta urmareai, nu-i asa? Asta urmaream, nu-i asa? Nu-i asa?
Acum mi-e teama sa adorm pentru ca apoi sa ma trezesc cu patul gol. Acum, cand efectul etalarii viciilor a trecut, eu cum se presupune ca iti vorbesc in dimineata urmatoare? Trebuia sa stiu mai mult, trebuia sa fiu mai mult pentru tine.
Au trecut 3 ore in care te-am privit incontinuu cu ochii in lacrimi. Caldura trupului tau e acum propria mea caldura si linistea ta ma tulbura. Acum, nu ai idee, visezi. In curand te voi privi din tocul usii cum iti imbraci trupul perfect in pluoverul verde si in jacheta de piele neagra si cum zambesti pentru mine o ultima data inainte sa dispari pentru totdeauna din viata mea. O groaza ma cuprinde cand simt suvoiul fierbinte al primei raze de soare pe umarul meu. Intr-o fractiune de secunda se transofrma in valuri si valuri de lumina, care imi inunda parul , ma incendiaza, si ma fac sa ma ridic din pat. Trupul meu asterne o umbra pe chipul tau insa lumina ajunge si la tine. Nu pot sa ma uit la tine, nu pot sa te privesc. Aud cum respiratia ta se contureaza acum in ceva real, cum trupul tau nemiscat si tremurand se trezeste acum printr-o mare de miscari lente, concrete, reale. Am petrecut ultimele 6 ore cu ochii atintiti asupra ta numarandu-ti bataile inimii iar acum, acum, cand iti deschizi ochii asupra mea, eu nu pot sa te privesc. Ce joc tembel , ce reguli stupide, ce ironie crunta. Te-ai trezit , si tot ce vezi e forma nedeslusita a unui trup femeiesc inundat de lumina. A, si asternuturi albe. Am stat ceva vreme sa te ascult si apoi nu am mai auzit nici o miscare. Respiratia mi s-a precipitat buzele imi tremurau, si linistea apasa asupra mea cu o curiozitate ce ma macina. M-am intors cu o miscare lenta si obosita pentru ca sa te vad perfect treaz,sprijinut intr-un cot pe perna pe care adineaori ti-am pictat visele, cu ochii tai cafenii atintiti asupra mea , cu un zabet strengaresc asternut pe chip.M-am uitat la tine pentru o secunda dupa care m-am intors din nou. Nu stiu in ce moment am simtit ca realitatea va fi cu totul alta decat fantezia mea, si acel moment a durut. Dar durerea nu e un lucru pe care sa il sesizezi. Cel putin nu pe chipul meu. In nici un caz pe chipul meu.
Dumnezeule, si miscarile tale, si felul in care te-am simtit cum te tarasti prin asternuturi pana la mine...si apoi, palma ta alunecand incet pe spatele meu, pana pe talie. Te-ai asezat si tu cu fata la lumina exact langa mine. Ai cascat de cateva ori, apoi m-ai sarutat pe crestet si m-ai catalogat ca pe „o fiinta nu prea comunicativa”. Eu, eu, eu. Eu, doamne, eu, traiam spasme de placere, si clipe de teama, il iubeam cu fiecare inspiratie, ma chinuia fiecare secunda pe care o auzeam cum se scurge din pricina pendulului de la ceas. Cum sa comunic cand nodul din gatul meu ar fi cedat o voce sfarsita, un planset ascuns. Atunci insa, am zabit, asa cum stiu eu sa zambesc, si i-am spus : „buna dimineata”. M-am ridicat apoi, am deschis dulapul, si am ales o camasa larga, pe care sa o port. Am iesit din camera si m-am dus in bucatarie. Am facut cafeaua, am servit o ceasca numai pentru mine si am asteptat. Inima mea batea repede, asteptam reactiile lui, si infatisarea lui. Speram ca imaginea omului care iese din dormitorul meu sa ma readuca cu picioarele pe pamant si sa imi treazsca aceeasi indiferenta care mi-o trezea inainte de primele pahare de bautura din seara precedenta.
Dar nu. Imaginea unui barbat frumos, cu o tinuta impecabila si cu un mers leganat elegant si stregaresc nu a starnit nimic indiferent in sufletul meu. Am ramas cu ceasca fierbinte in mana si l-am privit pe deasura marginii aurii care emana aburi. Isi tinea jacheta din piele intr-o pana, iar cealata mana se plimba elegant pe ceafa lui,incercand parca sa il trezeasca din somnul profund. Nu a plecat. S-a asezat la masa si m-a privit. M-a intrebat daca ii servesc si luio cafea. L-am privit cateva secunde cu ceasca inca deasupra narilor mele. Mirosul de cafea ma imbata si in timp ce inspiram aroma acelei licori dumnezeiesti ma gandeam cu regret cum omul acesta devine supliciul meu si cum reuseste sa imi amorteasca miscarile, cum ma lasa tacuta si inchisa, cum incetineste mersul timpului pentru mine, si cata eternitate mi-ar fi insuficienta pentru a ma bucura de el. In cele din urma m-am ridicat si am turnat cafeaua in ceasca dupa care am asezat-o in fata lui impreuna cu zaharul si o lingurita de argint. A ridicat-o nepastor, si cu miscari rapide si smucite, ca ale oricarui barbat, si-a pus zahar si a gustat din cafea. Putin stanjenit si incurcat mi-a complimentat cafeaua si apoi a ramas si el tacut. Eram un impediment pentru el si eram constienta de asta. Probabil nu avea de a face cu „fiinte nu prea comunicative” la ordinea zilei. El era un om ascuns, dar pe exterior un barbat care iubeste femeile, un barbat care se stie frumos, cu o personalitate care deriva din atuurile mentionate. Stiam deja asta pentru ca era un prototip. Si totusi, desi am mai avut de-a face cu astfel de prototipuri am renuntat intotdeauna cu usurinta la ei, la forma lor, si la interiorul lor. S-au cufundat rand pe rand in ceata pentru mine, fara ca macar sa trebuiasca sa ma obosesc sa le retin numele. Au fost placeri de o noapte si asta au si ramas.
Si iata-ma stand aici, intepenita si incremenita de aceasta heroina umana, incercand sa il deslusesc , muncind intens in interiorul meu, pentru a ma transforma si eu in ceva mai deosebit pentru el. Nu stiam inca daca il doresc pentru maine. Ma cunosc si stiu ca de obicei interesele si pasiunile de moment sunt efemere. Singurul interes care s-a mentinut constant si care e viata mea in momenul acesta e slujba mea . 80 de ore pe saptamana, garzi de 48 de ore, sange, sali de operatie, oameni care au nevoie de ajutor. Ma tine in viata, imi ofera doza zilnica de adrenalina, si ma acapareaza complet. Si totusi, iata un om care detroneaza meseria mea de medic si ma incremeneste in fata unei cesti aburinde de cafea.
Alexandr Karevin. Alexandr. Numele lui era purtat acum cu viteza a 120 m/s de miliardele de celule nervoase ale sistemului meu prin intreaga-mi constiinta. Mi-a spus numele lui, inseamna ceva. Sta la masa mea, in bucataria mea, in apartamentul meu, in fata mea, bea cafeaua facuta de mine din ceasca mea. Inseamna ceva, nu? Mi-a cerut numele, doreste sa il stie, doreste sa imi atribuie un nume, doreste sa ma conturez pentru el ca o fiinta concreta, ca o persoana adevarata, ca o identitate. Un nume, un nume pe care sa il retina, sa il constientizeze, sa il atribuie imaginii trupului meu.

„uite ce ce, pari o tipa interesanta, si m-am simtit foarte bine cu tine aseara. Eu sunt Alexandr Karevin. Alex. Tu esti?—pai, mi-ar placea sa stiu mai multe despre tine. O luam incet, nu trebuie sa vorbesti prea mult. Uite cum facem, daca vrei sa ma vezi, voi fi si astazi la bar, aceeasi ora, acelasi loc. Masa din colt. „
S-a ridicat, mi-a aruncat un ultim zambet incarcat cu beatitudine si apoi a deschis usa. M-a privit-„si, mersi pentru cafea” dupa care a iesit si a inchis usa. A plecat. Sunt singura la masa cu doua cesti in fata mea, cu inima indoita si obosita din pricina atataor batai. As fi alergat dupa el, i-as fi strigat numele, l-as fi sarutat pasional si l-as fi tarat inapoi in pat. Dar nu am facut-o. M-am ridicat molcolm, am strans cestile de pe masa, dar pe a lui am pastrat-o intacta, pe etajera de sus. M-am indreptat spre baie unde am lenevit o jumatate de ora sub dusul fierbinte incercand sa savurez momentele din seara precendta, sa canteresc cu balata proprie posibilitatile si adevarul din toata aventura aceasta. Ce sunt eu pentru el in raport cu ce e el pentru mine. Ma imbrac si plec la spital. Acolo, totul ma va tine departe de intrigi si de enigme. Alexandr Karevin. Alex. Ora 8. Barul lui Steve. Masa din colt. Oare...