Sunt atat de multe file intr-o carte ce descrie o viata incat simplul gand ca trebuie sa le umpli pe toate e o adevarata corvoada, un experiment social. Apoi, oamenii tind sa creada ca de fapt frumusetea cartii, e redata de continutul ei somptuos. Activitati, ocupatii, curse, bani. Dar cu cat mai rapida e revelatia adevarului, cu atat mai frumoas va fii sfarsitul lucrarii scrise. Unde este oare cheia spre fericire in lectura unei vieti ? nu e ea reflectia unor amintiri ? amintirile care sunt dulci, asa, ca gemul de capsuni, lucioase, consistente, aromate, sunt cele care trec pe langa noi insesizabil. De unde a aparut strainul acela ? ochii lui ingusti si negrii ca doua hauri, tenul tuciuriu si mat, era o entitate anosta , dar si un intreg univers inpenetrabil. Ce inseamna sa iti amintesti ca ai fost fericit ? – eu poate nu cunosc o sumedenie de teorii si concepte filozofice, dar prezumptiile sunt o lege nescrisa. Atunci cand strangi o persoana in brate si ramai prins in mrejele parfumului sau, cu degetele scrutand molcom si melancolic un umar osos, gandurile tale zboara. Cred ca imbratisarea este de fapt un punct in existenta noastra care reflecta intenstitatea unui sentimnet. Cat de superb e atunci cand stai linistit si simti caldura trupului drag pe care il tii alaturi. Ai siguranta si vitalitate, dar pleoapele ti se inchid peste umarul tremurand si peste peisajul din fata ta. Cate ganduri nu alearga atunci prin cord, cate lumini si umbre citadine nu se cos in panza din mintea ta, cate , dar cate farmece si saruturi nu-ti ustura buzele. E pana la urma , doar o amintire. Si ambientul in care aceasta ia nastere este cel propice pentru a o transforma intr-un veritabil giuvaier al sufletului uman. Un moment in existenta ta in care tot traficul organismului se opreste instantaneu, un blanc , o furtuna de zapada, si apoi, un gand. Acel gand care poate ti-ar fii starnit si o lacrima, daca imbratisarea nu s-ar fii desprins. Cat de frumos si cat de complex. Nu-i asa ? pana la urma, nu conteaza valoarea materiala a lucrurilor pe care le-ai facut sau eternele dezbateri care te-au ucis moral . La sfarsitul existentei umane, corpul e structurat in asa fel incat, sa se revizuiasca pe el insusi si sa insumeze faptele sale pentru ca mai apoi sa concluzioneze asupra trairii sale. Cartea scrisa e atunci recitita. Ori, oare, la sfarsit, cand nimic din ceea ce e material nu mai conteaza si nimic din ceea ce e palpabil nu mai exista, mandria si pacea de a fi trait o viata frumoasa nu sunt cele izvorate din amintirile bogate in imbratisari carora nici ca le mai poti numara sirul ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu